Conducerea lui BC Timișoara a anunțat în cursul dimineții zilei de astăzi că Dragan Petricevic nu mai este antrenorul echipei, încetându-se de comun acord colaborarea cu tehnicianul bosniac.
Ultimele două rezultate ale lui Păltinișanu și compania, eșecul la scor, 97-52, de la Cluj și înfrângerea, 68-84, suferită pe teren propriu în fața penultimei clasate, BC Miercurea Ciuc, au fost apogeul unui parcurs dezolant al echipei în actuala ediție a Diviziei A. BC Timișoara se află în acest moment pe locul zece în clasament, cu un bilanț de 12 victorii și 15 meciuri pierdute.
Interimatul va fi asigurat de antrenorul de la BC Timișoara II, Djordje Jovicic și secundul Cristian Bota. „Leii” mai au de disputat trei meciuri din retur, cu SCM Craiova, CSM Oradea și Energia Rovinari, urmând să evolueze apoi în play-out. Din vară, la Timișoara va fi adus un antrenor străin, cu care se poartă deja discuții.
Dragan Petricevic antrena pe Bega din 2006, perioadă în care a cucerit titlul de vicecampion în 2009 și Cupa României în 2010, primul trofeu din istoria baschetului timișorean. Bosniacul a mai trecut de-a lungul cariereri pe la „U” Cluj, Politehnica Iași, West Petrom Arad și CSU Asesoft, câștigând campionatul cu „U” în 1996, alte două titluri cu echipa din Arad și primele trofee din palmaresul ploieștenilor, cupa și titlul în 2004.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER